Hotul de umbre.

Cum ar fi dacă într-o zi te-ai întâlni cu copilul care ai fost cândva?

Mă întreb, oare, copilul ar fi mulțumit de adultul ce a devenit mai târziu?

Oare ți-ai urmat visurile sau le-ai lăsat să piară?

Te mai temi încă de umbrele care îți terorizau copilăria?

In jurul intrebarilor acestea se invarte  Marc Levy. in “HOTUL DE UMBRE”.

Hoțul de umbre este un roman despre copilărie, despre cât de puternice sunt acele lucruri ce țin de ea, în special prima iubire: „O iubire din copilărie este sfântă, nimic nu ți-o poate smulge din inimă. Rămâne acolo, ancorată în străfundurile ființei tale. E de-ajuns ca o amintire s-o elibereze, și ea urcă la suprafață, chiar și cu aripile frânte”.

“De cand a plecat Yves, nu ma mai plimb pe langa fosta magazie. Mi-am dat seama ca si locurile au umbrele lor. De indata ce te apropii prea mult, amintirile dau tarcoale si iti insufla nostalgie. Nu-i usor sa pierzi un prieten: o parte din tine ramane cu acela care a plecat, e ca o suferinta din dragoste, numai ca iti este pricinuita de prietenie. Nu trebuie sa te atasezi de ceilalti, e prea riscant.”

“Astazi, a murit mama. Mi-am repetat fraza asta de sute de ori, de sute de ori, fara s-o pot crede macar o data. Absenta nascuta in ziua plecarii ei nu m-a parasit niciodata. – N-am sa te mai vad niciodata, n-am sa te mai aud strigandu-ma cum o faceai, n-am sa-ti mai pot impartasi bucuriile si suferintele mele, n-o sa ne mai povestim nimic. Ai plecat  fara veste si m-am lasat inainte de venirea primaverii si niciodata nu m-am mai simtit la fel de singur ca pe acest peron de gara, unde am aflat ca nu mai esti…”

“In adolescenta, visezi la clipa in care iti vei parasi parintii. Mai tarziu, parintii sunt aceia care te parasesc. Atunci, nu mai visezi decat sa poti deveni din nou, chiar si pentru o clipa, copilul care traia sub acoperisul lor, sa-i iei in brate, sa le spui fara nicio retinere ca-i iubesti, sa te lipesti de pieptul lor ca sa te mai mangaie macar o data.”

“Acum doi ani, mi-am lasat copilaria in spatele unui castan, in curtea scolii din oraselul in care am crescut. Mi-am lasat copilaria in drumul spre casa, cand ploaia de toamna imi siroia pe umeri, am lasat-o un podul in care vorbeam cu umbrele, privind fotografia parintilor mei care inca se mai iubeau. Mi-am lasat copilaria pe un peron de gara, acolo unde i-am spus la revedere celui mai bun prieten, si unde mi-am strans mama in brate, fagaduindu-i ca voi veni s-o vad, de indata ce voi putea.”

Despre copilarie si nu numai…

Marc Levy

 

Tectonica sentimentelor…

…sau jocul de-a iubirea.

Cum să distrugi într-o zi perfecţiunea unui echilibru pe care-l crezi imperfect, ca să descoperi într-o altă zi, mult prea târziu, că ce-ai stricat nu era stricat şi că timpul înapoi nu mai poate fi dat… Diane, femeia de succes a secolului 21, deputată plină de orgolii, frumoasă, puternică, hotărăşte într-o zi că i se pare că iubitul ei n-o mai iubeşte la fel. Aşa se deschide spectacolul. Cu o scenă de tandreţe între doi îndrăgostiţi. Diane şi Richard. Ilinca Goia şi Liviu Lucaci construiesc, începând chiar de la această primă scenă, o poveste de dragoste complicată, ca un duel permanent al orgoliilor, cu cedări şi reveniri, cu accese de ură şi de tandreţe bine echilibrate pe scenă. 

 El intră în jocul ei, se lasă furat, îşi transformă iubirea în falsă prietenie şi se chinuiesc reciproc de la prima şi până la ultima scenă. În fond, ceea ce salvează textul de plasa telenovelei este faptul că în spatele întregii poveşti se ascunde o alta, mult mai puternică….

Straniu, exact in momentul in care il iubea cel mai mult, Diane il pierde din cauza nesigurantei ei privind sentimentele barbatului iubit. Si cand il confrunta, o face total gresit. Cuvintele amandurora spun, in dragoste, exact contrariul a ceea ce simt. Ei traiesc, de fapt, tectonica sentimentelor – adica acea mutatie a sentimentelor, precum cea a placilor tectonice, care provoaca – in miscarea lor – cutremure, valuri imense, tsunami.

Diane si Richard raman cei mai buni prieteni. Numai ca nu prietenia e ceea ce doreau amandoi.

Autorul, despre Diane: “”Am incercat sa scriu un fel de traseu initiatic in iubire. Aceasta femeie ajunge sa iubeasca in final, cand e prea tarziu. Va fi ea capabila sa mai iubeasca dupa aceasta poveste? Nu stiu. Cand a avut posibilitatea de a iubi, din cauza indoileilor sale asupra ei insasi, a ratat oportunitatea de a iubi un om dispus sa o iubeasca. Ambii aveau ocazia foarte buna de a trai ceva foarte puternic. Insa indoielile pe care le avea ea fata de ea insasi si asupra celuilalt, faptul ca ea confunda iubirea si pasiunea, sentimentul si intensitatea lui, o fac sa distruga totul. Si isi intelege greseala. E asta un bagaj pentru viitor sau doar finalul?”

Cea mai buna concluzie o trage tot autorul, Eric-Emmanuel Schmitt : ”Piesa este, in acelasi timp, cruda si optimista. Ce ar fi optimismul fara cruzime, luciditate si constientizarea a ceea ce ne face rau? Optimismul nu este negarea greutatilor, ci dorinta de a continua, in ciuda tuturor piedicilor si suferintelor. Aceasta piesa arata dificultatea de a iubi, dar si faptul ca iubirea apare la unii cand dispare pasiunea. Iubirea incepe cand incetam sa mai fim indragostiti. Poate in momentul in care ne despartim ar trebui de fapt sa incepa totul, pentru ca pasiunea se evapora si il percepem pe celalalt asa cum e in realitate. Dispar iluziile si il vedem pe celalalt. Se intampla adesea ca atunci sa incetam sa iubim, cand, de fapt, de-acolo ar trebui sa incepem sa iubim.”

Scapa cine stie…

…si abia apoi, cine poate.

In spatele cortinei.. si, desi e toxic, e de vazut.

Stiati ca:
17.3 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor cardiovasculare? 
Peste 500 milioane de persoane sufera astazi de obezitate? 
346 de milioane de oameni din intreaga lume sufera de diabet?

Ce au toate aceste cifre in comun? Simplu: alimentele ce provin din agricultura intensiva si cele puternic industrializate!

Alimentele sunt analizate, studiate, desfiintate! Nu este vorba doar despre alimentele de tip junk food, ci si despre cele de baza, pe care le consideram a fi sanatoase, le consumam cu incredere si cu care ne otravim fara sa avem habar!

T O X I C ofera o experienta unica, 80 de minute de adevar, totul intr-o viziune proaspata si nonconformista.

“Atunci cand analizam un aliment, tendinta generala este de a-i studia forma actuala. Insa, o buna analiza nu se leaga de forma prezenta, ci intra in trecut, ajungand la stadiul initial de matrice a alimentului respectiv. In momentul in care incercam sa stabilim daca un produs este sau nu bun pentru noi, trebuie sa ne intoarcem in timp pentru a vedea in ce mediu a crescut si care au fost factorii care au actionat asupra lui. Filmul T O X I C este primul care pune accent pe adevarata fata a alimentului, pe studiul in profunzime si nu pe simpla observatie”, a explicat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Stiati ca: 

• acele rosii mari, pe care le-ati ales de pe taraba din piata, sunt in realitate pline de substante chimice care, cu timpul, se acumuleaza in organism si ajung sa ne otraveasca? 
• cu cat un aliment este mai procesat, cu atat isi pierde din calitatile nutritive si poate devini nociv? 
• un mar dat prin razatoare se poate numi un aliment procesat care si-a pierdut din nutrientii de baza?

Buna varianta rea.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez in mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut in cioburi si ruine.

Poate ca stiu de ce doar omul rade, doar el sufera atat de mult incat a trebuit sa inventeze rasul.

 

 

 

 

 

 

 

 

“- Nu-mi place.
 - De ce?
 - Pentru ca nu sunt la înaltimea lui.
 

Raspuns-a vreodata un om astfel?“

Friedrich Wilhelm Nietzsche

Cine esti, cine sunt?

Cine esti, cine sunt?
Ce mai beau? Ce mai cant?
Ce mai fac? Ce mai simt?

Oare mai pot sa mint?

Cine sunt, cine esti?
Oare ma mai iubesti?
Cine e, cine nu?
Care eu, care tu?

 

Dubito, ergo cogito.

Teoria Conspiratiei impinsa la maxim sau nu,

 

Zeitgeist remake sau The secret wanna-be,

 

informativ, zic ca-s bine de stiut… 

Daca vrei amanunte, gasesti aici; daca nu, noi sa fim sanatosi… ca boala, na, vine.

http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4209682-illuminati-stapanii-din-umbra

 

Să îţi trăieşti viaţa este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar există.

“Tăcerea este spaţiul în care omul se trezeşte. Dacă puteţi să rămâneţi singuri, absolut singuri, fie doar şi o singură clipă, ego-ul va muri, eul va muri. Ego-ul nu există în sine; el este întotdeauna în relaţie cu cineva. Aşa că, ori de câte ori eşti singur, te cuprinde o teamă profundă pentru că, dintr-o data, falsa identitate începe să dispară. Iar adevăratei identităţi îi mai ia puţin timp până să apără, căci ai pierdut-o cu foarte mulţi ani în urmă. Ca să înalţi un pod peste golul căscat în atâţia ani e nevoie de timp. În acel interval de timp, faptul că nu ştii cine eşti te face să te simţi că îţi pierzi minţile. Începi imediat să faci ceva, doar ca să ai o ocupaţie. Şi astfel, falsa identitate nu dispare, ea rămâne activă.

Solitudinea slăbeşte Eul. Nu mai există nimic cu care am putea fi în relaţie, şi – datorită acestui fapt – ego-ul nu poate exista. În consecinţă, dacă sunteţi gata să acceptaţi solitudinea, fără cea mai mică ezitare – fără dorinţa de a fugi – sau de a vă întoarce, dacă acceptaţi realitatea solitudinii voastre aşa cum este ea, aceasta devi­ne o ocazie extraordinară. Sunteţi ca o sămânţă, care conţine o mulţi­me de posibilităţi. Amintiţi-vă însă că sămânţa trebuie să explodeze, astfel încât planta să poată creşte. Ego-ul este la fel ca o sămânţă, el este o posibilitate. Când el se deschide, în voi se naşte Divinul. Şi tocmai solitudinea vă conduce la această unitate.
Când sunteţi ab­solut singuri, nu mai sunteţi. Clipa de solitudine vă face să explodaţi. Vă răspândiţi în infinit. A ajunge la solitudine – iată singura revoluţie autentică. Şi aceasta necesită mult curaj. Căutarea spirituală converge în întregime spre clipa de explozie, clipă în care ne regăsim absolut singuri. Solitudinea aduce cu sine exta­zul. Numai ea permite obţinerea iluminării.

Orice efort de evitare a singurãtãţii eşueazã şi va eşua, deoarece este împotriva legilor fundamentale ale vieţii. În fond, nu ai nevoie de un surogat care sã te facã sã-ţi uiţi singuratãtea; trebuie doar sã devii conştient de singurãtatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simţi, este atât de frumos tocmai pentru cã reprezintã eliberarea de mulţime, de turmã, de celãlalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sã auzi cuvântul “singur”, cã îţi şi aminteşti de o ranã; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rãneşte. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple.

Cuvântul singurãtate nu are acelaşi sens – de ranã, de gol care trebuie umplut. Singurãtate înseamnã pur şi simplu împlinire. Eşti un întreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa.
Încearcã deci sã gãseşti centrul tãu lãuntric în care eşti totdeauna singur, în care singurãtatea a fost întotdeauna perfectã. În viaţã, în moarte sau oriunde ai fi, eşti mereu singur. Însã aceastã singurãtate este atât de plinã – nu este nici un gol -, atât de completã, atât de încãrcatã cu toate darurile vieţii, cu toate frumuseţile şi binecuvântãrile existenţei, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurãtate, durerea va dispãrea. În locul ei se va naşte un ritm nou, de o extraordinarã blândeţe, pace, fericire şi binecuvântare.
Aceasta nu înseamnã cã un om care este centrat în singuratate nu îşi poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea fiinţã poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezintã o nevoie, ci o împãrtãşire; fiinţa umanã are atât de mult, încât poate împãrţi cu alţii.”

Osho – Solitudine si singuratate

In vremuri obscure, ne ajuta acei care stiu sa mearga prin intuneric.

“Astăzi nu numai ca traversam o criza a sistemului capitalist, ci și o criza a unei întregi concepții despre lume și viata, bazata pe zeificarea tehnicii și a exploatării omului.

Terorismul international, ororile din Bosnia,
recrudescenta conflictelor din Orientul Mijlociu și acele răni din carnea lumii care sunt străzile Calcuttei confirma ceea ce Hannah Arendt afirma pe buna dreptate încă din anii ’50:
cruzimea acestui secol va fi de nesuportat.

Acum câțiva ani, doua puteri își disputau lumea.
Odată eșuat comunismul, s-a răspândit credința ca alternativa era neoliberalismul.
În realitate, asta e o afirmație criminala, deoarece
e ca atunci când într-o lume în care ar exista numai lupi și miei s-ar spune:
“Libertate pentru toți, iar lupii sa mănânce mieii”.

Si eu am vrut sa fug de lume.

Voi m-ați împiedicat, cu scrisorile voastre, cu cuvintele voastre de pe strada,
cu abandonul căruia i-ați fost sortiți.

Atunci va propun, cu toata seriozitatea ultimelor cuvinte spuse în viata asta,
sa facem un compromis:
sa ieșim in spatii deschise, sa ne asumam riscul pentru celalalt,

sa așteptăm lângă cel care își întinde bratele către noi,
ca noul val al istoriei sa ne trezească.
Poate ca deja acest lucru se întâmplă, subteran și silențios, asa cum fac mlădițele care palpita sub pământul iernii.

Sa fie ceva pentru care merita totuși sa suferi și sa mori:
o comunitate intre oameni, un pact intre învinși. Un singur turn, da,
dar scânteietor și indestructibil.

În vremuri obscure ne ajuta acei care au știut sa meargă prin întuneric.“

Ernesto Sabato

Jos Cenzura… parca.

Ce este ACTA?

Acordul comercial împotriva contrafacerii (sau ACTA, de la engl. Anti-Counterfeiting Trade Agreement) este un tratat comercial plurilateral propus ca răspuns la „creșterea globală a comerțului cu bunuri contrafăcute și lucrări protejate de drepturi de autor”.

Ce vrea, teoretic?

Domeniul de aplicare al ACTA este larg, și include contrafacerea bunurilor fizice cît și „distribuirea prin internet și tehnologia informației”. Deși titlu tratatului sugerează că înțelegerea acoperă doar contrafacerea bunurilor fizice (cum ar fi medicamentele), acordul va avea un domeniu mai larg, incluzînd infracțiunile privind încălcarea drepturilor de autor în contextul „distribuției prin internet și tehnologia informației”

Ce vrea, practic?

 Inseamna ca esti urmarit non stop, ca primesti un continut filtrat, ca orice faci pe internet este inregistrat si monitorizat. E ca si cum cineva ar decide sa-ti aloce un politist care sa stea permanent in spatele tau. Nu conteaza ca te duci la cumparaturi, la farmacie, la carciuma sau la o intalnire de afaceri. Politaiul va sta in spatele tau, desigur, pentru binele tau. Nu conteaza ca esti cinstit, ca tii la intimitatea ta. Politaiul se va asigura ca esti bine de-acolo de undeva din spatele tau. 

Motivul?

Nebunia unor companii disperate sa-si protejeze produsele, s-a intalnit cu megalomania unor umbre ale sistemului, pentru a pune la punct o schema nebuna de supraveghere absoluta.

…si o mica dedicatie personala: